Compania Allianz-Țiriac a anunțat că în urma exploziei puternice din cartierul Rahova, echipa sa a contactat toți clienții din zonă pentru a evalua situația și a facilita deschiderea rapidă a dosarelor de daună. În imobilul afectat sunt asigurate facultativ 9 locuințe, iar în total, în zonele apropiate, sunt 27 de locuințe acoperite de polițe facultative.
Clienții cu polița My Home pot beneficia de acoperirea costurilor pentru cazare temporară, până la 90 de zile și în limita de 500 de euro pe lună, pe baza documentelor justificative. Valoarea totală asigurată a locuințelor din zona afectată este estimată la circa 2 milioane de euro.
Pentru daunele minore, evaluările și constatări pot fi realizate online, prin încărcarea fotografiilor în formularul de notificare. În cazul unor daune complexe, evaluările se vor desfășura imediat ce accesul în imobil va fi permis în condiții de siguranță, au comunicat reprezentanții Allianz-Țiriac.
În situația în care autoritățile vor decide demolarea blocului, compania va achita integral despăgubirile tuturor clienților cu polițe active, arătând un angajament ferm în sprijinul celor afectați.
Allianz-Țiriac: Polițele facultative de locuințe din zona exploziei de la Rahova acoperă daune de circa 2 milioane de euro!

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

